Pe 30 noiembrie, moldovenii își aleg viitorul. Alegerile parlamentare care au loc duminică reprezintă un punct de cotitură în istoria țării, momentul în care Moldova va alege între a urma calea Uniunii Europene sau cea a Rusiei. În zilele de dinaintea alegerilor, gândul vă prezintă o serie impresionantă de mesaje ale cetățenilor moldoveni care refuză să rămână pasivi și merg la vot. Pentru că le pasă de soarta țării în care s-au născut, în care trăiesc familiile și prietenii lor.
Actorul Dima Trofin îi îndeamnă pe basarabenii din diaspora să meargă la vot. „Chiar dacă locuiesc în România, o parte din sufletul meu vibrează pentru Republica Moldova. Așa că pe 30 noiembrie trebuie să votăm cu gândul la cei de acasă. Moldova e a ta, votează și tu”, a spus Dima Trofin într-un mesaj video.